Care, io am citit odată o poezie şi m-ia plăcut, că e vorba in ea despre scaune şi puncte, despre cornul unui melc şi despre prieteni. Care mie î-mi place scaunele şi dă melci î-mi place şi când închid ochii î-mi văd prieteniii, şi care când î-i deschid văd puncte.
Şi care io sânt de părere că să puneţi şi voi poezi dacă ie frumoase şi v-ă place că mai uita-ţi de una alta.
Fel de sfârşit
Adevarata mâna n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi,
cum se trage în sine însuşi cornul de melc
şi ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuşi
şi ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deşi urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
care mi-e de Nichita Stanescu respectiv nu ma interesat prea tare pana acum. Dar cand am citit ca ai scris asa frumos despre el, respectiv ma impresionat si/sau emotionat. Io deduc din poezie ca autorul a fost atins la randul lui respectiv daca locuieste in punct, dar ma intreb de ce nu ii place? Inteleg ca s-a mirat ca copacul care a fost atins dar asa reactie de aversiune...
RăspundețiȘtergereCare io propun sa se spuna lucrurilor pe nume ca sa nu mai existe respectiv confuzi!